Varsta – avantaje si dezavantaje

   1,2,3,…….

   Suntem calatori prin viata, iar pe masura ce anii trec, bagajul nostru devine mai mare. Purtam mereu cu noi cateva lucruri:  amintirile, bucuriile, intristarile, persoanele dragi… Undeva in bagaj sta frumos impachetata si varsta.

   Varsta asta e cu doua fete, cand ne e prieten, cand dusman. Am auzit ca nu poti pacali varsta, poti doar s-o sfidezi uneori.

   O data cu varsta vine si intelepciunea. Acum, mai sunt si exceptii, nu se aplica la toata lumea aceasta regula. „Nu inseamna ca daca ai par alb stii sa si gandesti”, dar la fel: poti ramane uimit cat de intelept poate fi un tanar. 

   Iubirea si varsta: la 20 de ani, iubirea = atractie fizica. Pe masura ce inaintam in varsta, iubim altfel; la 40 de ani, iubirea = atractie fizica+respect+grija+rabdare+admiratie+…

   Unii oameni, indiferent cat de mult imbatranesc, nu-si pierd niciodata frumusetea, ci doar si-o muta de pe fete in  inimile lor.

   Imi place sa spun ca varsta reprezinta doar un numar.

   „In definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai.” (Abraham Lincoln)

Anunțuri

Firewall

    Firewall = paravan de protectie – termen folosit in retelele de calculatoare.

   In calatoria mea prin viata am intalnit multi oameni. Unii imi sunt si azi prieteni, altii cunostinte, iar cu altii n-am pastrat legatura.

   Imi place sa analizez. Oameni, situatii, intamplari. In general, inainte sa judec pe cineva, incerc sa inteleg. In cercul de prieteni am inclus persoane care, zic eu, au „firewall-ul setat pe on”. Sunt cativa pe care, la prima vedere, i-am considerat egoisti sau increzuti sau superficiali. M-am inselat si ma bucur ca a fost asa.

   Acesti oameni mi-au devenit prieteni, unii apropiati, in care am incredere si pe care ma pot baza. In general, oamenii care ridica un „zid” in relatiile cu alti oameni, sunt persoane sensibile, corecte, loiale, dar care au fost dezamagite si prefera sa pastreze distanta. De multe ori sunt gresit intelese. O data ce au fost ranite, isi activeaza firewall-ul, de care nu poti sa treci decat daca indeplinesti anumite conditii: esti sensibil, nu ai interese ascunse, esti corect, stii sa si asculti problemele altora, nu doar sa te plangi de ale tale, stii sa respecti.  Dupa ce ai trecut de acel zid de protectie, poti fii sigur ca prietenia o sa fie durabila si de calitate. Adevaratii prieteni sunt cei pe care ii chemi in momentele frumoase ale vietii, iar in cele grele vin nechemati.  

 

Dor

   Mai sunt cateva zile si incepe decembrie, ultima luna a anului. Sau prima luna din iarna. Sfarsit si inceput. E cea mai incarcata luna din an, cu sarbatori si cadouri. Pentru mine are o incarcatura aparte, pe langa ce am zis mai sus.

   Azi am citit undeva ca e timpul sa-i scriem lui Mos Craciun ce ne-am dori sa primim in dar. O sa-i scriu si eu, dar dupa ce iti scriu tie. 

   Pana acum vreo 3 ani priveam altfel decembrie si sarbatorile. Concediu cateva zile, Craciunul cu parintii. Pregatiri, brad impodobit, preparate de porc, cozonaci, prajituri, familia reunita in jurul mesei.

   Acum 2 ani, pe 24 decembrie ai plecat. E un fel de a spune, pentru ca ai ramas cu noi, doar ca nu te mai vedem. Ti-am zis si atunci „Craciun Fericit”, desi de o zi zambeai in alta lume. Asa te stiu si asa ai ramas in mintea mea, vesel si zambitor. Mi-e dor sa te imbratisez si sa-ti urez „Craciun Fericit!”, sa radem impreuna, sa povestim, sa jucam remy sau wist, sa privim „Teleenciclopedia”.

   Acasa e bine. Totul e la fel, neclintit, de cand tu nu mai esti. Toate amintesc de tine, dar parca au inghetat. Timpul a stat pe loc.

   Mi-e dor de tine acum, la fel cum mi-a fost si in urma cu 2 ani. La fel o sa-mi fie si peste un an, peste doi sau peste 10. Se zice ca timpul vindeca orice, dar eu zic ca nu poate sa vindece dorul. Nu ti-am zis niciodata, dar recunosc ca n-as fi avut puterea sa te tin atunci de mana. Ne-am luat ramas bun cu cateva zile inainte si ti-am zis sa nu-ti fie frica de nimic, ca o sa fie bine.

   Aici e deja frig, iarna incepe sa-si intre in drepturi. Probabil la tine e primavara mereu, si soare, si verde. La fel ca in inima ta.

   Drum lin, suflet frumos!

 

P.S. : sa stii ca nu sunt trista cand ma gandesc la tine, ma gandesc cu drag si dor. 

 

 

Oameni si oameni

   Stateam linistita si m-am trezit oftand. Dintr-o data. Si din toata inima. Obosita nu eram. Adica nu simteam oboseala aia fizica, dupa o zi de munca. Nici astenie de toamna nu era. Mai sa fie!!! Am picat pe ganduri….si, totusi, am obosit. Am obosit sa vad oameni rautaciosi ( cred ca rai e mult spus ) si invidiosi. Nu sunt de moda veche,  nici nu sunt nostalgica dupa vremuri de mult apuse, chiar sunt moderna, imi place tehnologia, sunt la curent cu noutatile;  ca toti oamenii, ma pricep si eu la moda, politica si fotbal 😊, dar am niste principii, pe care nu le incalc.

   Nu concep sa fac intentionat rau cuiva. Daca pot sa fac un bine, il fac cu drag. Si nu astept nimic in schimb ( de cele mai multe ori 😊 ). Dar, de multe ori, viata ma contrazice,  daca faci bine, nimeni nu tine minte; daca faci rau, nimeni nu uita.

   Nu suport invidia. Daca altii au reusit, bravo lor. O sa reusesc si eu, in ritmul si la timpul meu. Ce rost are sa-i invidiez?

  Mai e un aspect care ma deranjeaza. Inevitabil, in relatiile dintre oameni, apar certurile. In familie, la scoala, la serviciu, pe strada…  Mai devreme sau mai tarziu, supararea nu mai e atat de mare si hotarasc sa se impace. Dar fiecare crede in sinea lui ca celalalt a gresit mai mult. Si acum urmeaza expresia care nu-mi place: „ca sa fie bine, de acum incolo ar trebui sa facem….” OK, „sa facem”, dar de fapt asteapta sa faca doar celalalt. De ce unii nu pot sa accepte ca au gresit si sa inceapa cu ei insisi schimbarea?

   „Toti ne pricepem sa dam sfaturi, dar cand gresim noi insine, nu bagam de seama.” gandea Euripide

 

Bravo, pustiule!

   Bravo, pustiule! Suntem mandri de tine! Suntem recunoscatori si fericiti ca te avem, ca esti sanatos si istet. Esti un copil normal, cu multe calitati: frumos, istet, carismatic, ai umor.

   „Ce greseala este sa crezi ca un copil, pentru ca e mic, poarta in el visuri minuscule!” (George Enescu). Visul tau e  sa ajungi „numarul 1„. Eu iti urez sa-ti urmezi visele si sa le dai aripi!

   Ne-ai aratat de multe ori ca, daca iti place ceea ce faci, nu ai cum sa nu reusesti. Iar azi, poate mai mult ca niciodata, ai luptat si ai reusit. Am sperat si am avut incredere ca o sa castigi, chiar daca a fost greu. Pentru noi e mare lucru, victoriile tale (sportive) din ultimele doua zile ne-au ajutat sa invatam ca, daca te mobilizezi, poti intoarce lucrurile in favoarea ta. Ne-ai dat o lectie.

   Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit la finalul meciului, cand, de bucurie, te-ai tavalit pe teren. Cand am vazut in ochii tai fericirea in forma pura. Recunosc, am avut emotii in timpul meciurilor, chiar daca nu ti-am aratat si am incercat mereu sa te incurajam. Probabil asa va fi mereu, o sa invatam o data cu tine, o sa ne bucuram impreuna la victorii si o sa suferim alaturi de tine cand o sa pierzi. Asa e in sport, ca in viata. Pot doar sa te asigur ca vom face tot ceea ce depinde de noi, ca o sa te sustinem neconditionat.

   Esti minunat si te iubim!

Motive

   Au fost momente in viata cand lumea mea s-a prabusit. Si eu o data cu ea. In cadere nu m-am agatat de nimeni si de nimic. N-am putut sau n-am avut de ce. Dar m-am ridicat de fiecare data. Mai puternica. M-am scuturat de cenusa si mi-am deschis aripile. Am invatat cate ceva din toate. Am invatat ca POT, ca trebuie sa am multa incredere in mine si ca trebuie sa depasesc cu fruntea sus toate problemele.

    Acum e altfel, de cand pe cerul meu stralucesc doua stelute. Eu le deschid calea, iar ele imi lumineaza viata. Acum nu mai cad. 

   🌞🌞🌞

 

Esti liber sa alegi…

…de cele mai multe ori. Esti liber sa alegi sa fii bun, sa daruiesti, sa ajuti, sa imparti, sa ierti… In fiecare zi ai ocazia sa faci o fapta buna, sa aduci bucurie pe chipul cuiva, cunoscut sau necunoscut. Trebuie doar sa fii atent si la cei din jur, chiar daca ai grijile tale. Si sa te oferi sa ajuti.

   Ajutorul tau poate imbraca multe forme: poti sa ajuti un prieten care trece printr-o perioada mai grea, daca il asculti si ii dai un sfat (uneori e suficient doar sa il asculti), poti sa cumperi ceva de mancare unui copil sau batran nevoias, poti sa donezi haine, incaltaminte, rechizite, poti sa vizitezi o cunostinta care se afla in spital, poti sa suni pe cineva doar sa-l intrebi ce mai face. Unii sunt de parere ca deranjeaza daca suna o persoana bolnava…si nu suna. Adevarul este ca n-ar sti ce sa-i spuna si cum s-o incurajeze, sau nu le place sa auda vesti rele. Dar ele exista si cateodata treci mai usor peste probleme daca ai cu cine sa vorbesti.

    Am vazut multi tineri care se implica in actiuni de caritate, voluntari. Si nu o fac ca e la moda, o fac pentru ca simt, si pentru ca sentimentul pe care il au in urma acestor actiuni e unul foarte frumos. E frumos si nobil sa depasesti barierele egoismului, ale invidiei si lacomiei si sa ajuti alte persoane care au nevoie.

   Esti liber sa alegi daca ramai nepasator sau „merita” sa acorzi putin din timpul tau celor de langa tine.

   „Urmează cei 3 R: respect pentru tine, respect pentru alţii, responsabilitate pentru toate acţiunile tale.” (Dalai Lama)

Copiii – ce au ei si n-am avut noi sau ce am avut noi si nu au ei

   Cand zic „ei”, ma refer la copiii zilelor noastre, la copiii nostri; „noi” suntem noi, cei nascuti in anii ’80, parintii lor.

   Copilul tot copil ramane, chiar daca s-a nascut in comunism sau acum, ca traieste la sat sau la oras, ca are parinti bogati sau mai putin bogati. Copiii sunt egali, cel putin pana la o anumita varsta. Bucuria lor cea mare vine din joaca.

20160812_210409-1

   Daca reusim sa inghetam macar o clipa timpul si sa privim inapoi, ne dam seama ca noi si ei avem ceva comun: sufletul de copil. Vremurile sunt diferite, dar viata vazuta prin ochii unui copil e aceeasi, e mai simpla. Copiii rad la fel atunci cand sunt fericiti, nu stiu sa rada fals. Copiii nu pot tine suparare unii pe altii mai mult de 5 minute. Pacat ca pe parcurs aceste doua calitati se pierd la unii.

   Auzi cateodata: „pe vremea noastra….”, sau „pai noi aveam ce au ei acum?”. Chiar asa: ce au ei acum si ce-am avut noi?

   Ei au tablete si calculatoare, care le rapesc  mai mult decat ar trebui din pretiosul timp liber; noi aveam mai mult timp liber, ne jucam „in direct”, cu alti copii, nu stateam inchisi.

   Ei au „League of Lgends”, „Counter Strike”, noi aveam „Tara, tara, vrem ostasi!”,  „9 pietre”,  „Ratele si vanatorii”.

   Ei au locuri de joaca special amenajate, din ce in ce mai multe si mai atractive, noi aveam toata strada.

   Ei au skateboard si role, noi ne construiam singuri „caruturi” dintr-o scandura si 4 roti (cei care au locuit la sat sigur stiu😊).

   Ei folosesc retele de socializare, noi aveam oracole, in care completau toti prietenii.

   Ei ii au pe Spiderman, Superman, Ironman, Batman, Captain America, Darth Vader….noi ii aveam pe Pif si Hercule, pe Popeye marinarul, pe Rahan.  Dar si ei si noi privim impreuna si ne amuzam la Tom si Jerry, Chip si Dale sau Mickey Mouse.

   Ei au telefoane mobile si sunt mereu la curent cu tot ce se intampla cu ceilalti, noi ne deplasam de la unii la altii cand voiam sa vorbim.

   Pe ei ii ducem de mici la inot, dansuri, pian, tenis, engleza, teatru, gimnastica, platim profesori, si tot ni se pare uneori ca nu facem destul. Noi ne invatam unii pe altii, era suficient sa vina unul cu o noutate, ca arata la toti.

   Da, ei au mai multe decat am avut noi, din multe puncte de vedere. Dar asta nu inseamna ca noi am fost „mai putin copii”.

   Pentru toti copiii: bucurati-va de copilarie la maxim, e cea mai frumoasa varsta. Dar de asta o sa va dati seama tarziu.

„Al batran”

   In orice familie exista cel putin un batran. Si cand zic familie, nu ma refer la un cuplu, ci la familia mare, cu copii, parinti, bunici, matusi, unchi….la tot clanul.

   Noi l-am avut pe „al batran”, bunicul meu, celalalt bunic. De Gicu v-am povestit, acum vorbim de tatal tatalui meu. Al batran (sau tataie) e total opus lui Gicu. Cat e Gicu de linistit, atat a fost tataie de controversat. Bunic bogat, bunic sarac….acum, nu stiu sigur care era bogatul si care era saracul. Gicu e un om modest, dar foarte bogat sufleteste, al batran era bogat. Si atat.

   Ca sa va faceti idee despre ce om era, incerc sa vi-l descriu: fizic, semana fff mult cu Anthony Hopkins – aceeasi constitutie, acelasi par grizonat, aproape alb, aceeasi privire.

   Al batran era un domn. Se imbraca frumos, mereu la costum, camasa alba si cravata. Chiar si pe acasa statea in pantaloni de stofa, calcati si in camasa alba. Cateodata purta un halat peste. De pantofi, nu mai zic. Doar piele naturala, ii placea Otter. Ne place si noua. Acasa purta papuci de piele. Pana si pijamalele erau din cele mai fine. Era mereu barbierit si mirosea a parfum. Avea grija de el pana la cele mai mici detalii.

   Ii placea sa creada ca le stie pe toate, ca el se pricepe cel mai bine sa organizeze oamenii si lucrurile si voia sa fie respectat. Ii placea sa stie tot ce se intampla si sa detina controlul. Ii placea puterea. Adevarat este ca era autoritar si impunea respect. Calitatile astea l-au ajutat sa urce pe plan social si sa castige multi bani.

  Toti ai casei il respectam si ii respectam programul lui. Asa am crescut. Al batran a fost mult timp sef de motel, mergea la sarbi pe timpul lui Ceausescu si aducea tot felul de bunatati, care la noi nu se gaseau: ciocolata, guma, sunca de Praga, ne-a luat si blugi si biciclete… Avea televizor color si aparat video inainte de ’89. Dupa revolutie a fost vice-primar si primar in comuna. Era implicat in politica si avea prieteni sus pusi.

   Mai tot timpul era serios si preocupat de afacerile lui. Dar cateodata era altfel. Tin minte ca avea doua seifuri acasa. Unul mare, de metal, il tinea intr-un hol langa bucatarie. In el stiam ca nu e ceva sa ne intereseze pe noi. Mai avea unul mai mic, frumos, de lemn, in casa. Stiam ca acolo are mereu ciocolata si alte bunatati. Tinea cheile la el, chiar si cand dormea. Eeeei…cand il prindeai in toane bune, era altceva. Iar noi il simteam. Toti. Stateam toti in holul lui mare si incepeam: mamaie voia o punga cu cafea buna, tati voia o sticla de whisky, iar noi, copiii, ciocolata. Cat de multa. Si atunci deschidea tacticos seiful si ne impartea la fiecare ce voiam.

   Ii placea cafeaua turceasca, la nisip, si stia sa o prepare. Stia sa faca si baclavale, pateuri. Avea mereu in curte unul sau doi catei, pe care ii ingrijea el. De obicei pechinezi, fitosi ca el. Imi amintesc ca intr-o perioada ii facea gratar unui pechinez, ca asta ii placea catelusului. Al batran, care nu-si punea pentru el mancare in farfurie, se deranja sa-i faca gratar unui caine. Dar fiecare are „fluturii” lui.

   Era o figura. Nu a fost un bunic tipic, nu ne spunea povesti si nu se juca alaturi de noi. Eram 8 nepoti atunci, in total suntem 9.

   Acum, daca privesc in urma, vad ca a fost un timp cand l-am admirat, apoi l-am dezaprobat total, cert este ca am avut de invatat de la el. El era omul banului si ne spunea ca trebuie sa muncim ca sa avem bani, dar sa nu ratam nici oportunitatile. Stiam ca daca ii spalam masinile, ne da bani. Avea doua masini, o Dacia break si un Oltcit. Noi, nepotii, i le spalam si el ne recompensa. Il mai ajutam cand facea aprovizionarea pentru cafe-bar, la moara si la alte treburi. Si aveam bani la fiecare inceput de an scolar. Bani munciti de noi. Si datorita lui am invatat sa ne pretuim munca.

   Acum o sa va povestesc doua intamplari, de care ne amintim si ne amuzam. Era inceput de septembrie si era ziua de nastere a celei mai mici nepoate. Ii pregatisera o masa si au invitat mai multi copii. Vreo 10. Am mancat noi aperitiv si ce-o mai fi fost, a venit si tortul, dupa care ne-am dus la joaca. Abia incepusem sa ne jucam, cand a venit matusa-mea si a zis: „Gata, fiecare la casa lui!” Noi ne-am mirat si nu ne-a convenit ca ne sparge petrecerea, asa, din senin. „Acasa, ca vine al batran de la primarie si el doarme dupa-amiaza, nu-i place sa fie deranjat.” Aaaa, da, cand am auzit ca vine al batran, am inteles. Adica putea sa doarma oricine, noi n-aveam nicio treaba, ne continuam joaca, dar cand era vorba de al batran, era altceva.

   Cum v-am zis mai devreme, tataie avea bani si stia sa faca bani. Si noi stiam ca are. Intr-o vara, vine la el varu-meu cel mare, voia sa-si cumpere si el o pereche de tenisi. Tenisi normali, nu Converse sau alta firma. Tin minte si acum replica lui: „Cat costa? Uite, pun eu jumatate din suma, si jumatatea cealalta o pune maica-ta.” El, care avea bani sa cumpere un Mercedes, i-a zis asta nepotului lui. Fiecare din familie am interpretat asta cum am vrut: am ras, l-am facut zgarcit, ne-am gandit ca a vrut sa-i dea o lectie…

   Al batran era credincios. Dadea bani la biserica si mergea la slujbe. Avea locul lui, in fata, langa altar.

   Legatura mea si a verisorilor mei cu el s-a rupt in momentul cand a incetat sa existe mamaie. Noi am sperat ca timpul il va face sa se schimbe. N-a fost asa. Nu stiu daca el ar fi vrut sa fie altfel.

   Asta a fost tataie si asa l-am perceput eu. Iar ca mine cred ca l-au vazut alti 6 nepoti ai lui. Cred ca doar cei 2 mai mici, care au locuit cu el in casa, au avut ocazia sa-l vada altfel. Macar ei. Ca a facut bine, ca a facut rau, degeaba il judecam acum. Daca as putea da timpul inapoi, atat as schimba: l-as invata sa-si ajute copiii sa lucreze ca o echipa, nu sa-i faca sa concureze intre ei. Nu iti compari copiii intre ei si nu le poti cere sa faca tot ce vrei tu, nu sunt roboti. 

   Ce-ar zice el de noi acum, de noi 9?

 

 

 

Eu

   1 iulie, atunci am creat acest blog. In joaca. Aveam cateva idei in minte, pe care mi-am propus de mult sa le astern pe hartie.

   Eu sunt o persoana normala. Am treizecisi… de ani, casatorita, am 2 copii, serviciu…ca orice om normal. Azi am primit mesaje de la rude si cunoscuti, care m-au felicitat pentru postarile mele, le-a placut ce am scris, dar s-au mirat, nu stiau ca eu stiu sa scriu. Sincer, nici eu nu stiam ca stiu sa scriu.

   Serios vorbind, eu nu stiu sa scriu un articol in adevaratul sens al cuvantului. Eu stiu doar sa vorbesc. Muuuult de tot. Da, eu vorbesc mult. Asa m-am nascut. Tatal meu zicea mereu ca seman cu matusa mea, Anisoara, sora lui, ca nu ne tace gura deloc. Ea si cu mine vorbim cel mai mult din tot neamul (si avem neam mare – ne zice „a lu’ Gasitu'”, fiindca stra stra-bunicul nostru a fost gasit si adoptat). Cand ne intalnim, trebuie sa stai la rand ca sa vorbesti.  Dar suntem amuzante.

   Cum spuneam, eu aici nu scriu, eu doar vorbesc. Despre viata, copii, nutritie, sanatate, frumusete, despre mine si despre altii…subiecte gasim. Noi sa fim sanatosi!

    V-am pupat! Pe curand!