Dor

   Mai sunt cateva zile si incepe decembrie, ultima luna a anului. Sau prima luna din iarna. Sfarsit si inceput. E cea mai incarcata luna din an, cu sarbatori si cadouri. Pentru mine are o incarcatura aparte, pe langa ce am zis mai sus.

   Azi am citit undeva ca e timpul sa-i scriem lui Mos Craciun ce ne-am dori sa primim in dar. O sa-i scriu si eu, dar dupa ce iti scriu tie. 

   Pana acum vreo 3 ani priveam altfel decembrie si sarbatorile. Concediu cateva zile, Craciunul cu parintii. Pregatiri, brad impodobit, preparate de porc, cozonaci, prajituri, familia reunita in jurul mesei.

   Acum 2 ani, pe 24 decembrie ai plecat. E un fel de a spune, pentru ca ai ramas cu noi, doar ca nu te mai vedem. Ti-am zis si atunci „Craciun Fericit”, desi de o zi zambeai in alta lume. Asa te stiu si asa ai ramas in mintea mea, vesel si zambitor. Mi-e dor sa te imbratisez si sa-ti urez „Craciun Fericit!”, sa radem impreuna, sa povestim, sa jucam remy sau wist, sa privim „Teleenciclopedia”.

   Acasa e bine. Totul e la fel, neclintit, de cand tu nu mai esti. Toate amintesc de tine, dar parca au inghetat. Timpul a stat pe loc.

   Mi-e dor de tine acum, la fel cum mi-a fost si in urma cu 2 ani. La fel o sa-mi fie si peste un an, peste doi sau peste 10. Se zice ca timpul vindeca orice, dar eu zic ca nu poate sa vindece dorul. Nu ti-am zis niciodata, dar recunosc ca n-as fi avut puterea sa te tin atunci de mana. Ne-am luat ramas bun cu cateva zile inainte si ti-am zis sa nu-ti fie frica de nimic, ca o sa fie bine.

   Aici e deja frig, iarna incepe sa-si intre in drepturi. Probabil la tine e primavara mereu, si soare, si verde. La fel ca in inima ta.

   Drum lin, suflet frumos!

 

P.S. : sa stii ca nu sunt trista cand ma gandesc la tine, ma gandesc cu drag si dor. 

 

 

Anunțuri

„Al batran”

   In orice familie exista cel putin un batran. Si cand zic familie, nu ma refer la un cuplu, ci la familia mare, cu copii, parinti, bunici, matusi, unchi….la tot clanul.

   Noi l-am avut pe „al batran”, bunicul meu, celalalt bunic. De Gicu v-am povestit, acum vorbim de tatal tatalui meu. Al batran (sau tataie) e total opus lui Gicu. Cat e Gicu de linistit, atat a fost tataie de controversat. Bunic bogat, bunic sarac….acum, nu stiu sigur care era bogatul si care era saracul. Gicu e un om modest, dar foarte bogat sufleteste, al batran era bogat. Si atat.

   Ca sa va faceti idee despre ce om era, incerc sa vi-l descriu: fizic, semana fff mult cu Anthony Hopkins – aceeasi constitutie, acelasi par grizonat, aproape alb, aceeasi privire.

   Al batran era un domn. Se imbraca frumos, mereu la costum, camasa alba si cravata. Chiar si pe acasa statea in pantaloni de stofa, calcati si in camasa alba. Cateodata purta un halat peste. De pantofi, nu mai zic. Doar piele naturala, ii placea Otter. Ne place si noua. Acasa purta papuci de piele. Pana si pijamalele erau din cele mai fine. Era mereu barbierit si mirosea a parfum. Avea grija de el pana la cele mai mici detalii.

   Ii placea sa creada ca le stie pe toate, ca el se pricepe cel mai bine sa organizeze oamenii si lucrurile si voia sa fie respectat. Ii placea sa stie tot ce se intampla si sa detina controlul. Ii placea puterea. Adevarat este ca era autoritar si impunea respect. Calitatile astea l-au ajutat sa urce pe plan social si sa castige multi bani.

  Toti ai casei il respectam si ii respectam programul lui. Asa am crescut. Al batran a fost mult timp sef de motel, mergea la sarbi pe timpul lui Ceausescu si aducea tot felul de bunatati, care la noi nu se gaseau: ciocolata, guma, sunca de Praga, ne-a luat si blugi si biciclete… Avea televizor color si aparat video inainte de ’89. Dupa revolutie a fost vice-primar si primar in comuna. Era implicat in politica si avea prieteni sus pusi.

   Mai tot timpul era serios si preocupat de afacerile lui. Dar cateodata era altfel. Tin minte ca avea doua seifuri acasa. Unul mare, de metal, il tinea intr-un hol langa bucatarie. In el stiam ca nu e ceva sa ne intereseze pe noi. Mai avea unul mai mic, frumos, de lemn, in casa. Stiam ca acolo are mereu ciocolata si alte bunatati. Tinea cheile la el, chiar si cand dormea. Eeeei…cand il prindeai in toane bune, era altceva. Iar noi il simteam. Toti. Stateam toti in holul lui mare si incepeam: mamaie voia o punga cu cafea buna, tati voia o sticla de whisky, iar noi, copiii, ciocolata. Cat de multa. Si atunci deschidea tacticos seiful si ne impartea la fiecare ce voiam.

   Ii placea cafeaua turceasca, la nisip, si stia sa o prepare. Stia sa faca si baclavale, pateuri. Avea mereu in curte unul sau doi catei, pe care ii ingrijea el. De obicei pechinezi, fitosi ca el. Imi amintesc ca intr-o perioada ii facea gratar unui pechinez, ca asta ii placea catelusului. Al batran, care nu-si punea pentru el mancare in farfurie, se deranja sa-i faca gratar unui caine. Dar fiecare are „fluturii” lui.

   Era o figura. Nu a fost un bunic tipic, nu ne spunea povesti si nu se juca alaturi de noi. Eram 8 nepoti atunci, in total suntem 9.

   Acum, daca privesc in urma, vad ca a fost un timp cand l-am admirat, apoi l-am dezaprobat total, cert este ca am avut de invatat de la el. El era omul banului si ne spunea ca trebuie sa muncim ca sa avem bani, dar sa nu ratam nici oportunitatile. Stiam ca daca ii spalam masinile, ne da bani. Avea doua masini, o Dacia break si un Oltcit. Noi, nepotii, i le spalam si el ne recompensa. Il mai ajutam cand facea aprovizionarea pentru cafe-bar, la moara si la alte treburi. Si aveam bani la fiecare inceput de an scolar. Bani munciti de noi. Si datorita lui am invatat sa ne pretuim munca.

   Acum o sa va povestesc doua intamplari, de care ne amintim si ne amuzam. Era inceput de septembrie si era ziua de nastere a celei mai mici nepoate. Ii pregatisera o masa si au invitat mai multi copii. Vreo 10. Am mancat noi aperitiv si ce-o mai fi fost, a venit si tortul, dupa care ne-am dus la joaca. Abia incepusem sa ne jucam, cand a venit matusa-mea si a zis: „Gata, fiecare la casa lui!” Noi ne-am mirat si nu ne-a convenit ca ne sparge petrecerea, asa, din senin. „Acasa, ca vine al batran de la primarie si el doarme dupa-amiaza, nu-i place sa fie deranjat.” Aaaa, da, cand am auzit ca vine al batran, am inteles. Adica putea sa doarma oricine, noi n-aveam nicio treaba, ne continuam joaca, dar cand era vorba de al batran, era altceva.

   Cum v-am zis mai devreme, tataie avea bani si stia sa faca bani. Si noi stiam ca are. Intr-o vara, vine la el varu-meu cel mare, voia sa-si cumpere si el o pereche de tenisi. Tenisi normali, nu Converse sau alta firma. Tin minte si acum replica lui: „Cat costa? Uite, pun eu jumatate din suma, si jumatatea cealalta o pune maica-ta.” El, care avea bani sa cumpere un Mercedes, i-a zis asta nepotului lui. Fiecare din familie am interpretat asta cum am vrut: am ras, l-am facut zgarcit, ne-am gandit ca a vrut sa-i dea o lectie…

   Al batran era credincios. Dadea bani la biserica si mergea la slujbe. Avea locul lui, in fata, langa altar.

   Legatura mea si a verisorilor mei cu el s-a rupt in momentul cand a incetat sa existe mamaie. Noi am sperat ca timpul il va face sa se schimbe. N-a fost asa. Nu stiu daca el ar fi vrut sa fie altfel.

   Asta a fost tataie si asa l-am perceput eu. Iar ca mine cred ca l-au vazut alti 6 nepoti ai lui. Cred ca doar cei 2 mai mici, care au locuit cu el in casa, au avut ocazia sa-l vada altfel. Macar ei. Ca a facut bine, ca a facut rau, degeaba il judecam acum. Daca as putea da timpul inapoi, atat as schimba: l-as invata sa-si ajute copiii sa lucreze ca o echipa, nu sa-i faca sa concureze intre ei. Nu iti compari copiii intre ei si nu le poti cere sa faca tot ce vrei tu, nu sunt roboti. 

   Ce-ar zice el de noi acum, de noi 9?