Dacă toată lumea…

Mie mi se pare superba aceasta poezie. Simpla si superba!

Al Phagora

Dacă toată lumea ar dormi o zi,
ore douăș’patru de-acum înainte,
nimic nu s-ar pierde, nimeni n-ar muri,
doar clipa uitării ar lipsi în minte.

Uită-ți și visarea, fugarule om;
între două clipe e mereu un somn.

Vezi articol original

Anunțuri

Inventar

 

    Inventarul se efectueaza, de obicei, la sfarsit de luna, de an sau ori de cate ori situatia o impune. Aceasta activitate necesita timp si atentie. Mi-am propus ca la final de 2016 sa-mi fac si eu inventarul, dar m-am luat cu altele. Acum e sfarsit de ianuarie, asa ca sssshhhh, contorizez.

   Norocul meu este ca  pastrez o ordine desavarsita in depozit. Am rafturi, multe rafturi, nu le-am numarat niciodata, pentru ca nu l-am parcurs pana la final. Stiu insa sigur ca fiecare raft are 12 polite, iar fiecare polita are 30 sau 31 de sertare. Toate egale, sertarele. Din loc in loc, gasesti cate una cu 28 sau 29. Am de numarat treizeci si ceva de rafturi.

   Incep cu inceputul, nu? Primele rafturi, peste 10, sunt atat de colorate, ca un curcubeu. Imi place sa stau in fata lor, sa ma asigur ca nu s-a asezat praful, sa deschid cate un sertar si sa vad ce contine, apoi sa pun totul la loc.

   Am numarat deja 15 rafturi, dar nu sunt obosita. Am gasit in ele atata culoare, atatea zambete, incat m-am incarcat cu energie pentru 10 vieti. Privesc spre celelalte. Din loc in loc, apar sertare gri, iar unele sunt negre. Deschid unul, la intamplare.  Mai bine n-o faceam…imi cade o lacrima, inca una…a fost trista acea zi. Eu inventariez zilele, zilele mele. O data trecute, le impachetez frumos si le asez in sertare. Zilele frumoase au sertare colorate, iar cele triste sunt gri sau negre. Dar toate imi apartin si toate se gasesc in depozit, in zona „amintiri”. Mai deschid cateva, albe, colorate, negre, apoi continui numaratoarea. Ma incearca tot felul de sentimente: bucurie, dor, fericire, tristete, dezamagire. Totusi, ma simt linistita si impacata. Nu lipseste niciun sertar, pentru ca am trait fiecare zi. Am trait-o, nu doar am existat. Cu sau fara reguli. Vesela, rebela, n-am luat in serios toate nimicurile vietii. Fara sa vreau, am gasit o reteta magica. Am preparat-o acum mult timp si am pus-o intr-un loc sigur, in depozit, sa-mi ajunga toata viata.

   Fiecare zi e un cadou de la viata. E impachetata frumos si legata cu funda. Cand incepi ziua, nu stii ce gasesti, ce te asteapta, daca iti place sau nu. Dar depinde foarte mult si de noi daca ziua e una frumoasa sau dimpotriva, una trista. Ei, zilele alea triste, negre, eu am ales sa le presar cu preparatul magic: un zambet, un praf de copilarie, putina iertare, un pic de iubire, o fapta buna, vointa, speranta si incredere. Asa le-am facut suportabile si o sa le fac in continuare. Asa am reusit eu sa adorm impacata in fiecare seara.

   Mi-e somn acum, doar am facut inventarul 😴

Viata, ca o linie

   Liniile sunt de mai multe feluri: drepte, curbe, frante. Asa e si viata, ca o linie, trasata intre doua puncte. Exista credinta ca viata ne e scrisa dinainte. „Destinul este scuza celor slabi si opera celor tari. ” Eu cred ca viata este cel mai frumos cadou pe care il poate face un parinte.

   Fiecare ne dorim sa avem o viata linistita si lipsita de griji, sa avem un job bine platit, sa calatorim. Dar viata nu e mereu dreapta si lina, ea are uneori curbe, alteori se frange prea repede si prea usor. Oricat de greu ar fi si oricate curbe intalnim, trebuie sa urmam firul. Curbele, de multe ori, ne fac mai puternici, mai buni, mai toleranti, mai rabdatori. Trebuie sa invatam cum sa le luam si cum sa iesim din ele cu capul sus. Si trebuie sa transmitem asta mai departe, pentru ca „oamenii care lupta pot pierde. Oamenii care nu lupta au pierdut deja.”

 

Varsta – avantaje si dezavantaje

   1,2,3,…….

   Suntem calatori prin viata, iar pe masura ce anii trec, bagajul nostru devine mai mare. Purtam mereu cu noi cateva lucruri:  amintirile, bucuriile, intristarile, persoanele dragi… Undeva in bagaj sta frumos impachetata si varsta.

   Varsta asta e cu doua fete, cand ne e prieten, cand dusman. Am auzit ca nu poti pacali varsta, poti doar s-o sfidezi uneori.

   O data cu varsta vine si intelepciunea. Acum, mai sunt si exceptii, nu se aplica la toata lumea aceasta regula. „Nu inseamna ca daca ai par alb stii sa si gandesti”, dar la fel: poti ramane uimit cat de intelept poate fi un tanar. 

   Iubirea si varsta: la 20 de ani, iubirea = atractie fizica. Pe masura ce inaintam in varsta, iubim altfel; la 40 de ani, iubirea = atractie fizica+respect+grija+rabdare+admiratie+…

   Unii oameni, indiferent cat de mult imbatranesc, nu-si pierd niciodata frumusetea, ci doar si-o muta de pe fete in  inimile lor.

   Imi place sa spun ca varsta reprezinta doar un numar.

   „In definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai.” (Abraham Lincoln)