Abis

   Cel mai adanc punct de pe Terra este Groapa Marianelor, aflata in Oceanul Pacific; aceasta masoara 11022 m adancime. Cea mai mare prapastie naturala din lume are 120 km diametru, poarta numele de Qattara si se afla in Egipt.

   N-am avut ocazia sa vad niciuna dintre prapastiile amintite, dar am vazut adevarate prapastii create intre oameni, de catre oameni. Oameni care au fost prieteni sau care au avut o relatie, care pana ieri imparteau bucurii si greutati sau care se iubeau. Octavian Paler spunea ca „langa cel mai inalt pisc al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii.” Cum se poate sa lasi in urma ceea ce a fost frumos, sa stergi totul, ca si cand n-a existat? Bine, stiu ca sunt si cazuri in care unul greseste foarte mult si intervine ruptura, incerci sa ierti, dar nu poti sa mai ai incredere; de cele mai multe ori, ia nastere un adevarat razboi, alimentat de ambitie, de orgolii, de nevoia de a demonstra cine e mai bun. Oare nu se poate pune punct in mod civilizat si fiecare sa-si vada de drumul lui? Trebuie sa „lovesti” cu orice ocazie in omul care pana ieri ti-a fost prieten? Ideal ar fi ca, in clipa in care realizezi ca relatia se degradeaza, ca apar fisuri, sa iei masuri pentru a indrepta lucrurile. De ce in teorie e atat de simplu, iar in viata pare greu? De ce avem curaj sa construim giganti, sa strabatem apa si aerul, dar nu avem curaj sa recunoastem ca gresim unii fata de altii?

   Asadar, atentie la primele fisuri. Incercati sa le reparati pana nu se adancesc, pana nu se ajunge la prapastie. Atunci o sa fie mai greu, uneori chiar imposibil.

Ochii spun mereu adevarul

 Printre cateva calitati care intra in „configuratia” mea de baza, s-au strecurat si doua defecte: vorbesc mult (dar nu si prost, cred eu) si analizez oamenii. Prima data cand cunosti o persoana o privesti in ochi, nu? Asa e frumos. Ochii sunt oglinda sufletului. Sunt ca un cip, in care sunt incorporate trasaturile care te definesc.

   Ma simt norocoasa sa am in jurul meu cateva persoane cu care ma inteleg din priviri. Sunt momente cand ne tachinam, sau ne contrazicem, dar, de multe ori, e de ajuns o singura privire care „restabileste pacea”. Uneori sunt trista sau suparata din diverse motive, dar anumiti ochi risipesc norii si imi aduc cel putin un zambet timid pe buze. Fara niciun cuvant. Atunci realizez poate cel mai mult cat conteaza sa am aproape un om atat de frumos. Nu le-am zis niciodata asta, dar sunt sigura ca si ei gandesc la fel.

 Trecerea anilor ne schimba  „exteriorul”, dar ochii, privirea,  raman la fel, nu stiu sa imbatraneasca. Ei raman la fel de sinceri si de luminosi.