Dor

   Mai sunt cateva zile si incepe decembrie, ultima luna a anului. Sau prima luna din iarna. Sfarsit si inceput. E cea mai incarcata luna din an, cu sarbatori si cadouri. Pentru mine are o incarcatura aparte, pe langa ce am zis mai sus.

   Azi am citit undeva ca e timpul sa-i scriem lui Mos Craciun ce ne-am dori sa primim in dar. O sa-i scriu si eu, dar dupa ce iti scriu tie. 

   Pana acum vreo 3 ani priveam altfel decembrie si sarbatorile. Concediu cateva zile, Craciunul cu parintii. Pregatiri, brad impodobit, preparate de porc, cozonaci, prajituri, familia reunita in jurul mesei.

   Acum 2 ani, pe 24 decembrie ai plecat. E un fel de a spune, pentru ca ai ramas cu noi, doar ca nu te mai vedem. Ti-am zis si atunci „Craciun Fericit”, desi de o zi zambeai in alta lume. Asa te stiu si asa ai ramas in mintea mea, vesel si zambitor. Mi-e dor sa te imbratisez si sa-ti urez „Craciun Fericit!”, sa radem impreuna, sa povestim, sa jucam remy sau wist, sa privim „Teleenciclopedia”.

   Acasa e bine. Totul e la fel, neclintit, de cand tu nu mai esti. Toate amintesc de tine, dar parca au inghetat. Timpul a stat pe loc.

   Mi-e dor de tine acum, la fel cum mi-a fost si in urma cu 2 ani. La fel o sa-mi fie si peste un an, peste doi sau peste 10. Se zice ca timpul vindeca orice, dar eu zic ca nu poate sa vindece dorul. Nu ti-am zis niciodata, dar recunosc ca n-as fi avut puterea sa te tin atunci de mana. Ne-am luat ramas bun cu cateva zile inainte si ti-am zis sa nu-ti fie frica de nimic, ca o sa fie bine.

   Aici e deja frig, iarna incepe sa-si intre in drepturi. Probabil la tine e primavara mereu, si soare, si verde. La fel ca in inima ta.

   Drum lin, suflet frumos!

 

P.S. : sa stii ca nu sunt trista cand ma gandesc la tine, ma gandesc cu drag si dor.