Oameni si oameni

   Stateam linistita si m-am trezit oftand. Dintr-o data. Si din toata inima. Obosita nu eram. Adica nu simteam oboseala aia fizica, dupa o zi de munca. Nici astenie de toamna nu era. Mai sa fie!!! Am picat pe ganduri….si, totusi, am obosit. Am obosit sa vad oameni rautaciosi ( cred ca rai e mult spus ) si invidiosi. Nu sunt de moda veche,  nici nu sunt nostalgica dupa vremuri de mult apuse, chiar sunt moderna, imi place tehnologia, sunt la curent cu noutatile;  ca toti oamenii, ma pricep si eu la moda, politica si fotbal 😊, dar am niste principii, pe care nu le incalc.

   Nu concep sa fac intentionat rau cuiva. Daca pot sa fac un bine, il fac cu drag. Si nu astept nimic in schimb ( de cele mai multe ori 😊 ). Dar, de multe ori, viata ma contrazice,  daca faci bine, nimeni nu tine minte; daca faci rau, nimeni nu uita.

   Nu suport invidia. Daca altii au reusit, bravo lor. O sa reusesc si eu, in ritmul si la timpul meu. Ce rost are sa-i invidiez?

  Mai e un aspect care ma deranjeaza. Inevitabil, in relatiile dintre oameni, apar certurile. In familie, la scoala, la serviciu, pe strada…  Mai devreme sau mai tarziu, supararea nu mai e atat de mare si hotarasc sa se impace. Dar fiecare crede in sinea lui ca celalalt a gresit mai mult. Si acum urmeaza expresia care nu-mi place: „ca sa fie bine, de acum incolo ar trebui sa facem….” OK, „sa facem”, dar de fapt asteapta sa faca doar celalalt. De ce unii nu pot sa accepte ca au gresit si sa inceapa cu ei insisi schimbarea?

   „Toti ne pricepem sa dam sfaturi, dar cand gresim noi insine, nu bagam de seama.” gandea Euripide