Dor

   Mai sunt cateva zile si incepe decembrie, ultima luna a anului. Sau prima luna din iarna. Sfarsit si inceput. E cea mai incarcata luna din an, cu sarbatori si cadouri. Pentru mine are o incarcatura aparte, pe langa ce am zis mai sus.

   Azi am citit undeva ca e timpul sa-i scriem lui Mos Craciun ce ne-am dori sa primim in dar. O sa-i scriu si eu, dar dupa ce iti scriu tie. 

   Pana acum vreo 3 ani priveam altfel decembrie si sarbatorile. Concediu cateva zile, Craciunul cu parintii. Pregatiri, brad impodobit, preparate de porc, cozonaci, prajituri, familia reunita in jurul mesei.

   Acum 2 ani, pe 24 decembrie ai plecat. E un fel de a spune, pentru ca ai ramas cu noi, doar ca nu te mai vedem. Ti-am zis si atunci „Craciun Fericit”, desi de o zi zambeai in alta lume. Asa te stiu si asa ai ramas in mintea mea, vesel si zambitor. Mi-e dor sa te imbratisez si sa-ti urez „Craciun Fericit!”, sa radem impreuna, sa povestim, sa jucam remy sau wist, sa privim „Teleenciclopedia”.

   Acasa e bine. Totul e la fel, neclintit, de cand tu nu mai esti. Toate amintesc de tine, dar parca au inghetat. Timpul a stat pe loc.

   Mi-e dor de tine acum, la fel cum mi-a fost si in urma cu 2 ani. La fel o sa-mi fie si peste un an, peste doi sau peste 10. Se zice ca timpul vindeca orice, dar eu zic ca nu poate sa vindece dorul. Nu ti-am zis niciodata, dar recunosc ca n-as fi avut puterea sa te tin atunci de mana. Ne-am luat ramas bun cu cateva zile inainte si ti-am zis sa nu-ti fie frica de nimic, ca o sa fie bine.

   Aici e deja frig, iarna incepe sa-si intre in drepturi. Probabil la tine e primavara mereu, si soare, si verde. La fel ca in inima ta.

   Drum lin, suflet frumos!

 

P.S. : sa stii ca nu sunt trista cand ma gandesc la tine, ma gandesc cu drag si dor. 

 

 

Anunțuri

Oameni si oameni

   Stateam linistita si m-am trezit oftand. Dintr-o data. Si din toata inima. Obosita nu eram. Adica nu simteam oboseala aia fizica, dupa o zi de munca. Nici astenie de toamna nu era. Mai sa fie!!! Am picat pe ganduri….si, totusi, am obosit. Am obosit sa vad oameni rautaciosi ( cred ca rai e mult spus ) si invidiosi. Nu sunt de moda veche,  nici nu sunt nostalgica dupa vremuri de mult apuse, chiar sunt moderna, imi place tehnologia, sunt la curent cu noutatile;  ca toti oamenii, ma pricep si eu la moda, politica si fotbal 😊, dar am niste principii, pe care nu le incalc.

   Nu concep sa fac intentionat rau cuiva. Daca pot sa fac un bine, il fac cu drag. Si nu astept nimic in schimb ( de cele mai multe ori 😊 ). Dar, de multe ori, viata ma contrazice,  daca faci bine, nimeni nu tine minte; daca faci rau, nimeni nu uita.

   Nu suport invidia. Daca altii au reusit, bravo lor. O sa reusesc si eu, in ritmul si la timpul meu. Ce rost are sa-i invidiez?

  Mai e un aspect care ma deranjeaza. Inevitabil, in relatiile dintre oameni, apar certurile. In familie, la scoala, la serviciu, pe strada…  Mai devreme sau mai tarziu, supararea nu mai e atat de mare si hotarasc sa se impace. Dar fiecare crede in sinea lui ca celalalt a gresit mai mult. Si acum urmeaza expresia care nu-mi place: „ca sa fie bine, de acum incolo ar trebui sa facem….” OK, „sa facem”, dar de fapt asteapta sa faca doar celalalt. De ce unii nu pot sa accepte ca au gresit si sa inceapa cu ei insisi schimbarea?

   „Toti ne pricepem sa dam sfaturi, dar cand gresim noi insine, nu bagam de seama.” gandea Euripide

 

Bravo, pustiule!

   Bravo, pustiule! Suntem mandri de tine! Suntem recunoscatori si fericiti ca te avem, ca esti sanatos si istet. Esti un copil normal, cu multe calitati: frumos, istet, carismatic, ai umor.

   „Ce greseala este sa crezi ca un copil, pentru ca e mic, poarta in el visuri minuscule!” (George Enescu). Visul tau e  sa ajungi „numarul 1„. Eu iti urez sa-ti urmezi visele si sa le dai aripi!

   Ne-ai aratat de multe ori ca, daca iti place ceea ce faci, nu ai cum sa nu reusesti. Iar azi, poate mai mult ca niciodata, ai luptat si ai reusit. Am sperat si am avut incredere ca o sa castigi, chiar daca a fost greu. Pentru noi e mare lucru, victoriile tale (sportive) din ultimele doua zile ne-au ajutat sa invatam ca, daca te mobilizezi, poti intoarce lucrurile in favoarea ta. Ne-ai dat o lectie.

   Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit la finalul meciului, cand, de bucurie, te-ai tavalit pe teren. Cand am vazut in ochii tai fericirea in forma pura. Recunosc, am avut emotii in timpul meciurilor, chiar daca nu ti-am aratat si am incercat mereu sa te incurajam. Probabil asa va fi mereu, o sa invatam o data cu tine, o sa ne bucuram impreuna la victorii si o sa suferim alaturi de tine cand o sa pierzi. Asa e in sport, ca in viata. Pot doar sa te asigur ca vom face tot ceea ce depinde de noi, ca o sa te sustinem neconditionat.

   Esti minunat si te iubim!