„Al batran”

   In orice familie exista cel putin un batran. Si cand zic familie, nu ma refer la un cuplu, ci la familia mare, cu copii, parinti, bunici, matusi, unchi….la tot clanul.

   Noi l-am avut pe „al batran”, bunicul meu, celalalt bunic. De Gicu v-am povestit, acum vorbim de tatal tatalui meu. Al batran (sau tataie) e total opus lui Gicu. Cat e Gicu de linistit, atat a fost tataie de controversat. Bunic bogat, bunic sarac….acum, nu stiu sigur care era bogatul si care era saracul. Gicu e un om modest, dar foarte bogat sufleteste, al batran era bogat. Si atat.

   Ca sa va faceti idee despre ce om era, incerc sa vi-l descriu: fizic, semana fff mult cu Anthony Hopkins – aceeasi constitutie, acelasi par grizonat, aproape alb, aceeasi privire.

   Al batran era un domn. Se imbraca frumos, mereu la costum, camasa alba si cravata. Chiar si pe acasa statea in pantaloni de stofa, calcati si in camasa alba. Cateodata purta un halat peste. De pantofi, nu mai zic. Doar piele naturala, ii placea Otter. Ne place si noua. Acasa purta papuci de piele. Pana si pijamalele erau din cele mai fine. Era mereu barbierit si mirosea a parfum. Avea grija de el pana la cele mai mici detalii.

   Ii placea sa creada ca le stie pe toate, ca el se pricepe cel mai bine sa organizeze oamenii si lucrurile si voia sa fie respectat. Ii placea sa stie tot ce se intampla si sa detina controlul. Ii placea puterea. Adevarat este ca era autoritar si impunea respect. Calitatile astea l-au ajutat sa urce pe plan social si sa castige multi bani.

  Toti ai casei il respectam si ii respectam programul lui. Asa am crescut. Al batran a fost mult timp sef de motel, mergea la sarbi pe timpul lui Ceausescu si aducea tot felul de bunatati, care la noi nu se gaseau: ciocolata, guma, sunca de Praga, ne-a luat si blugi si biciclete… Avea televizor color si aparat video inainte de ’89. Dupa revolutie a fost vice-primar si primar in comuna. Era implicat in politica si avea prieteni sus pusi.

   Mai tot timpul era serios si preocupat de afacerile lui. Dar cateodata era altfel. Tin minte ca avea doua seifuri acasa. Unul mare, de metal, il tinea intr-un hol langa bucatarie. In el stiam ca nu e ceva sa ne intereseze pe noi. Mai avea unul mai mic, frumos, de lemn, in casa. Stiam ca acolo are mereu ciocolata si alte bunatati. Tinea cheile la el, chiar si cand dormea. Eeeei…cand il prindeai in toane bune, era altceva. Iar noi il simteam. Toti. Stateam toti in holul lui mare si incepeam: mamaie voia o punga cu cafea buna, tati voia o sticla de whisky, iar noi, copiii, ciocolata. Cat de multa. Si atunci deschidea tacticos seiful si ne impartea la fiecare ce voiam.

   Ii placea cafeaua turceasca, la nisip, si stia sa o prepare. Stia sa faca si baclavale, pateuri. Avea mereu in curte unul sau doi catei, pe care ii ingrijea el. De obicei pechinezi, fitosi ca el. Imi amintesc ca intr-o perioada ii facea gratar unui pechinez, ca asta ii placea catelusului. Al batran, care nu-si punea pentru el mancare in farfurie, se deranja sa-i faca gratar unui caine. Dar fiecare are „fluturii” lui.

   Era o figura. Nu a fost un bunic tipic, nu ne spunea povesti si nu se juca alaturi de noi. Eram 8 nepoti atunci, in total suntem 9.

   Acum, daca privesc in urma, vad ca a fost un timp cand l-am admirat, apoi l-am dezaprobat total, cert este ca am avut de invatat de la el. El era omul banului si ne spunea ca trebuie sa muncim ca sa avem bani, dar sa nu ratam nici oportunitatile. Stiam ca daca ii spalam masinile, ne da bani. Avea doua masini, o Dacia break si un Oltcit. Noi, nepotii, i le spalam si el ne recompensa. Il mai ajutam cand facea aprovizionarea pentru cafe-bar, la moara si la alte treburi. Si aveam bani la fiecare inceput de an scolar. Bani munciti de noi. Si datorita lui am invatat sa ne pretuim munca.

   Acum o sa va povestesc doua intamplari, de care ne amintim si ne amuzam. Era inceput de septembrie si era ziua de nastere a celei mai mici nepoate. Ii pregatisera o masa si au invitat mai multi copii. Vreo 10. Am mancat noi aperitiv si ce-o mai fi fost, a venit si tortul, dupa care ne-am dus la joaca. Abia incepusem sa ne jucam, cand a venit matusa-mea si a zis: „Gata, fiecare la casa lui!” Noi ne-am mirat si nu ne-a convenit ca ne sparge petrecerea, asa, din senin. „Acasa, ca vine al batran de la primarie si el doarme dupa-amiaza, nu-i place sa fie deranjat.” Aaaa, da, cand am auzit ca vine al batran, am inteles. Adica putea sa doarma oricine, noi n-aveam nicio treaba, ne continuam joaca, dar cand era vorba de al batran, era altceva.

   Cum v-am zis mai devreme, tataie avea bani si stia sa faca bani. Si noi stiam ca are. Intr-o vara, vine la el varu-meu cel mare, voia sa-si cumpere si el o pereche de tenisi. Tenisi normali, nu Converse sau alta firma. Tin minte si acum replica lui: „Cat costa? Uite, pun eu jumatate din suma, si jumatatea cealalta o pune maica-ta.” El, care avea bani sa cumpere un Mercedes, i-a zis asta nepotului lui. Fiecare din familie am interpretat asta cum am vrut: am ras, l-am facut zgarcit, ne-am gandit ca a vrut sa-i dea o lectie…

   Al batran era credincios. Dadea bani la biserica si mergea la slujbe. Avea locul lui, in fata, langa altar.

   Legatura mea si a verisorilor mei cu el s-a rupt in momentul cand a incetat sa existe mamaie. Noi am sperat ca timpul il va face sa se schimbe. N-a fost asa. Nu stiu daca el ar fi vrut sa fie altfel.

   Asta a fost tataie si asa l-am perceput eu. Iar ca mine cred ca l-au vazut alti 6 nepoti ai lui. Cred ca doar cei 2 mai mici, care au locuit cu el in casa, au avut ocazia sa-l vada altfel. Macar ei. Ca a facut bine, ca a facut rau, degeaba il judecam acum. Daca as putea da timpul inapoi, atat as schimba: l-as invata sa-si ajute copiii sa lucreze ca o echipa, nu sa-i faca sa concureze intre ei. Nu iti compari copiii intre ei si nu le poti cere sa faca tot ce vrei tu, nu sunt roboti. 

   Ce-ar zice el de noi acum, de noi 9?

 

 

 

Anunțuri

Eu

   1 iulie, atunci am creat acest blog. In joaca. Aveam cateva idei in minte, pe care mi-am propus de mult sa le astern pe hartie.

   Eu sunt o persoana normala. Am treizecisi… de ani, casatorita, am 2 copii, serviciu…ca orice om normal. Azi am primit mesaje de la rude si cunoscuti, care m-au felicitat pentru postarile mele, le-a placut ce am scris, dar s-au mirat, nu stiau ca eu stiu sa scriu. Sincer, nici eu nu stiam ca stiu sa scriu.

   Serios vorbind, eu nu stiu sa scriu un articol in adevaratul sens al cuvantului. Eu stiu doar sa vorbesc. Muuuult de tot. Da, eu vorbesc mult. Asa m-am nascut. Tatal meu zicea mereu ca seman cu matusa mea, Anisoara, sora lui, ca nu ne tace gura deloc. Ea si cu mine vorbim cel mai mult din tot neamul (si avem neam mare – ne zice „a lu’ Gasitu'”, fiindca stra stra-bunicul nostru a fost gasit si adoptat). Cand ne intalnim, trebuie sa stai la rand ca sa vorbesti.  Dar suntem amuzante.

   Cum spuneam, eu aici nu scriu, eu doar vorbesc. Despre viata, copii, nutritie, sanatate, frumusete, despre mine si despre altii…subiecte gasim. Noi sa fim sanatosi!

    V-am pupat! Pe curand!

Povestea unei familii

   A fost o data, demult…o fata tanara si frumoasa, cu sange de bulgar. Fusese crescuta si educata frumos, in spiritul credintei in Dumnezeu. Ea l-a intalnit pe el, un baiat mai rebel, dar foarte istet, caruia „ii mergea mintea la afaceri”. Impreuna au format o familie. Ghinionul a facut ca primii 2 copii sa le moara, fata la 3 ani, apoi, baiatul, dupa nastere. Dupa cativa ani, in sfarsit, a venit pe lume un baiat, apoi o fata. Erau fericiti si se descurcau foarte bine.El era un bun comerciant si, desi erau vremuri grele, dupa al doilea razboi mondial, reusise sa se descurce. Familia lui avea moara si carciuma, un fel de pub al zilelor noastre. Toate au mers bine, pana in seara zilei de 17 iunie 1951, cand au fost urcati cu forta in trenuri si deportati in Baragan. Au stat acolo, departe de casa, 4 ani si jumatate, ani grei…nu ai cum sa nu plangi daca le asculti povestile celor care mai sunt in viata. In Baragan a venit pe lume al treilea copil, tot o fata. Cu timpul, au reusit sa-si construiasca si o casuta acolo, dupa ce, in primul an, locuisera in bordei, iar copiii dormeau intr-un sifonier, singurul lucru pe care putusera sa-l ia de acasa. Dupa cei 4 ani si jumatate, au revenit acasa. Acasa doar in sat, pentru ca nu mai aveau nimic, averile le fusesera confiscate…nu s-au dat batuti si au luat-o de la capat. Ea se pricepea la gradinarit, el la comert si politica. In timp, harnici si ambitiosi cum erau amandoi, au agonisit o avere considerabila. Familia s-a marit cu inca o fata, in total aveau 3 fete si un baiat. Ea, mama lor, era sufletista si credincioasa, isi iubea copiii si avea grija de casa. El, tatal, era mai rece, poate si din cauza necazurilor. Copiii lor au facut liceul, cu peripetii, pentru ca, fiind chiaburi, abia au fost inscrisi la liceu. Apoi facultate. Baiatul povestea cum mama lui venea din Drobeta Turnu-Severin, tocmai la Bucuresti, incarcata cu pachete: tot ce avea mai bun ii aducea baiatului plecat la facultate, sa devina profesor. Ea l-a sprijinit, tatal insa ar fi vrut sa-l vada carciumar, afacerist.

   Aveau o familie fericita. Baiatul a terminat facultatea si a revenit in satul natal, era profesor. De geografie. Un om inteligent si cu simtul umorului foarte dezvoltat. Stia ca e febletea mamei lui si, cand avea nevoie de bani…intr-o zi a venit acasa trist. Mama l-a intrebat ingrijorata ce are. L-a rugat sa-i spuna si i-a promis ca ea il ajuta, orice problema ar avea. Atunci, el i-a spus ca ii fusese spart fisetul de la scoala si i se furasera punctele cardinale. „Si sunt scumpe?” a intrebat mama. „Da, mama, 1200 lei fiecare punct cardinal.” Mama, tot mama. Avea ea banii ei, mereu avea. I-a dat 5000 de lei baiatului, ca sa poata plati cele 4 puncte cardinale, sa nu aiba baiatul ei probleme. Ea l-a iubit mult, dar si el si-a iubit mama.

   Peste ani, adica dupa revolutia din decembrie 1989, le-a fost retrocedata averea si toate bunurile confiscate: moara, casa, pamanturi, carciuma cu crama la subsol…Parca au renascut. Erau toti foarte bucurosi. Copiii se casatorisera si aveau, la randul lor, copii. Impreuna, au pus bazele unei mori, o moara moderna, cu utilaje aduse din Elvetia. Pe langa moara aveau cafe-bar, apoi brutarie, utilaje agricole, o micro ferma….povestea s-ar fi putut incheia aici, cu un simplu „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, dar n-a fost sa fie asa.

   Tocmai cand aveau bani, cand erau bogati, cand aveau afaceri, erau inscrisi si in partide politice, au inceput certurile in familie. De la ce au plecat aceste certuri….nu mai are importanta acum. Mama a plecat de langa ei in 1997, iar dupa moartea ei, familia s-a dezbinat. Se pare ca ea fusese liantul dintre ei, ea ii tinuse uniti, ea avea cate o vorba buna pentru fiecare.

   Relatia cu tatal s-a deteriorat, la fel si relatiile dintre copii. Nu ramasesera decat ei si copiii lor. Marea familie nu mai era. 4 copii si 9 nepoti.

   Necazurile si certurile intre copii au continuat. Intre timp, sora cea mare a parasit si ea aceasta lume, apoi tatal. Si familia tot dezbinata era.

   Apoi s-a imbolnavit baiatul. Din pacate, in 2014 a pierdut lupa cu boala, dar a avut grija sa lase in urma lui pace. EL a reusit inainte sa ne paraseasca, sa aduca linistea in familie. Nu mai aveau averi pe care sa se certe, nu mai aveau motive. A murit linistit, impacat, ca un inger.

   Si a lasat in urma intelegere si pace in familie. Acum, dupa multi ani, putem sta toti la aceeasi masa, copii, nepoti si stranepoti. Certurile au ramas in trecut. Asta e cea mai mare realizare. Si de acum inainte stiu sigur ca nu vor mai fi certuri intre noi.

   Cei doi tineri de la inceputul povestii au fost bunicii mei, iar baiatul lor, profesorul, a fost tatal meu. Mai sunt in viata doua dintre fete, cele mici, noi, cei 9 nepoti si copiii nostri. Toti avem in comun aceeasi lectie de viata. Iar eu cred ca e adevarata expresia „sangele apa nu se face”.

Tati, a inceput turul Frantei!

   Tati, Germania a ajuns in semifinale la campionatul european de fotbal…ce crezi, o sa castige? Si a inceput si turul Frantei. Oare acum iti mai notezi impresiile din fiecare etapa? Tati scrie frumos si ordonat.

IMG-20160704-WA0005

   …tati nu mai este printre noi, fizic vorbind, de un an si jumatate. Dar e prezent in vietile noastre prin tot ceea ce a facut si ce ne-a invatat. Vorbim aproape zilnic despre el, radem si glumim, gandindu-ne ce ar zice si ce ar face in diferite situatii. Si descopar tot mai mult ca am imprumutat de la el multe calitati. Nu inteleg de ce unii oameni, atunci cand pierd pe cineva drag, aleg sa ascunda fotografiile cu acea persoana si sa nu mai vorbeasca despre ea. Sau cand vorbesc, plang. E greu si doare, dar treci mai usor peste acest greu daca alegi sa vorbesti si sa te comporti asa cum i-ar fi placut ei, persoanei dragi.  Ramane doar dorul. Eu stiu si simt ca e bine, ca e printre ingeri si ca e inconjurat de oameni buni, ca el. Acum da o tura cu bicicleta, sau sta cu matusa Florina la o cafea, sau cu finu’ la un spritz, sau poate e cu mamaie, sau joaca remy cu prietenii,  sau sta pe scara, la intrare si completeaza un sudoku, isi admira livada. Sigur e si cu Hector, cainele cel mai frumos si cel mai credincios.

   Profesore, ai grija de tine, oriunde ai fi acum!

Oameni si locuri dragi

   Nu exista zi in care sa nu ma gandesc la locul copilariei mele, unde mi-am petrecut majoritatea vacantelor, la casa bunicilor. Anii au trecut si m-am stabilit in capitala, departe de satul bunicilor, dar amintirile traite acolo sunt vii, de parca ieri s-au petrecut.

20160704_125044-1

   Am avut norocul sa am bunici, alti prieteni sau colegi de scoala nu-i mai aveau in viata pe bunicii lor. Si ce bunici!!! Muma (asa se spunea acolo bunicii) si Gicu, ei sunt bunicii mei din partea mamei. Doi oameni modesti, dar cu suflete mari. Inca traiesc si as vrea sa traiasca sanatosi multi ani de acum inainte. Abia asteptam sa iau vacanta ca sa merg la ei. Au 4 nepoti: 3 fete si un baiat. Ne-au iubit pe toti din toata inima si niciodata n-au facut diferente. Toti 4 suntem apropiati de varsta, si, desi erau perioade cand eram toti „la tara”, niciodata muma si Gicu nu s-au plans ca le e greu cu noi. Si nu eram linistiti, asta stiu sigur. Ne-au crescut frumos, sanatos si ne-au invatat sa „ne-avem ca fratii, oriunde mergem.”

   De cand ma stiu, Gicu a avut o vaca sau chiar doua, ca sa avem noi lapte proaspat si alte produse din lapte in fiecare zi. Avea cateva oi la cioban, iar de fiecare Paste ne dadea cate un miel la fiecare nepot; pasari, porci…era plina curtea. Avea chiar si doi stupi. Erau oameni gospodari. Se ingrijeau sa nu ne lipseasca nimic cand mergeam la ei. Acolo nu mancam ciocolata in fiecare zi, dar aveam cele mai bune fructe . Gicu avea in curte o mica livada cu meri, peri, visini, caisi. De la camp venea incarcat cu pepeni verzi si galbeni si cu porumb pentru fiert. Parca il vad si acum cum venea de la camp cu caruta lui trasa de doi cai (unul alb si unul maroniu, mari si frumosi) si cum „o parca” in fata portii. Iar noi il asteptam sa mancam toti, pentru ca era regula: la masa de seara trebuia sa ne strangem toti. Muma facea paine de casa la cuptor aproape in fiecare zi, pateuri cu branza…stia sa faca si cateva feluri de prajituri. Muma era indemanatica: ne impletea pulovere, ciorapi de lanita, fulare, ca sa ne tina de cald. Avea masina de cusut si cumpara materiale frumos colorate, din care ne croia pijamale.  Era voie buna si, chiar daca ei aveau griji, ca toti oamenii mari, noi nu le simteam.

   Era mai sever Gicu, ne atragea atentia sa avem grija cum ne comportam, „sa nu ne vorbeasca lumea in sat”, nu-i placea sa intarziem seara, nu prea era de acord el cu fustele mai scurte….dar nu te puteai supara pe el, chiar daca te certa. Si cum sa te superi pe niste oameni ca ei? Am si acum in minte o imagine de cand aveam vreo 3 ani…Gicu sapa sfecla cu mine cocotata pe spatele lui. Muncea, dar se si juca cu noi.

   Chiar si in anii de liceu, in vacante reveneam cu drag la bunici. Ii ajutam la treburile gospodaresti si ne intristam cand se termina vacanta si plecam de la ei.

   Acum suntem oameni maturi, toti 4 trecuti de 30 de ani, toti cu facultati si cu servicii bune. Ne intalnim mai rar toti, dar incercam „sa ne avem ca fratii”, asa cum am crescut. Ne sunam bunicii des si ii vizitam de sarbatori sau in concedii. Si ei ne suna. In fiecare seara urmaresc stirile, iar daca se intampla ceva rau la Bucuresti, primim telefon, sa se asigure ca noi suntem bine. Incercam sa-i ajutam, desi suntem departe de ei. Chiar si acum, desi au imbatranit, accepta cu greu ajutorul nostru, asigurandu-ne ca se descurca, inca pot munci.

   Mi-as dori ca toti copiii sa aiba parte de asemenea bunici.

Va imbratisam cu drag, muma si Gicu!

nepotii vostri

 

 

Nu exista „NU POT”, ci doar „nu vreau”, „mi-e teama”…

   „Viata nu consta in a juca cu carti bune, ci in a juca bine o mana proasta.” (Robert Louis Stevenson)

   Suntem oameni si traim printre oameni, dar fiecare dintre noi e unic. Totusi, avem tendinta sa comparam, sa NE comparam. Am intalnit prea putine persoane multumite cu adevarat de ele insele, de realizarile lor. Fericirea nu consta numai in sume mari de bani, cadouri scumpe sau vacante exotice; poate veni si din lucruri marunte…tot ceea ce trebuie sa facem e sa reflectam mai mult, sa nu actionam la primul impuls.

   Avem norocul (sau ghinionul) de a trai in era tehnologiei, in fiecare zi vedem la tv sau pe internet tot felul de lucruri pe care visam sa le avem si noi. Dar visam si atat…nu e de ajuns; trebuie sa si facem ceva. Orice om are vise, are planuri, are sperante si incearca sa le realizeze. Unii reusesc mai usor, altii se dau batuti la prima piedica. Nimic mai gresit.

   Aud in fiecare zi expresia „nu pot”: pe strada, in parc, la serviciu, la televizor. Unii s-au obisnuit asa, s-au resemnat. Dar sunt si persoane care fac tot posibilul sa reuseasca, sa lupte pentru visul lor. Am vazut persoane cu handicap fizic, dar care fac sport, copii cu autism, dar foarte talentati la muzica sau in alte domenii, persoane care nu au avut norocul de a se naste in familii bogate, dar care au muncit sa ajunga undeva (sus)…astea sunt exemple de urmat.

   Ar trebui sa inlocuim in vocabularul nostru expresia „nu pot”, cu „o sa incerc”, „trebuie sa reusesc”, „sigur o sa invat”…. Puterea sta in fiecare dintre noi, trebuie sa avem incredere si sa ne bazam pe instinct si pe fortele proprii. Chiar daca e greu, satisfactia e direct proportionala cu efortul depus. Exista un inceput pentru toate, trebuie sa invingem teama de necunoscut si sa vrem cu adevarat.

   Toti vrem cate ceva: copii, adulti sau batrani, femei sau barbati, saraci sau bogati: unii vor pozitie sociala, un job mai bun, altii vor sa calatoreasca, sa aiba multi prieteni, sa faca sport, sa devina artisti, sa fie mai buni, mai frumosi, mai slabi….trebuie sa ne urmam visele si sa facem ceva sa devina realitate.

   Puterea sta in noi!

Ofer fond te ten Max Factor, nuanta natural 50

   Sunt femeie si imi place sa am grija de mine si sa ma aranjez. Cand imi place un lucru, si aici includ cosmetice, haine, pantofi…cumpar mai multe produse de la firma respectiva. In trecut am folosit mult timp fondul de ten Max Factor si eram ffff multumita de el. De vreo 7 ani folosesc Vichy. Acum o luna mi s-a terminat si m-am gandit sa-l schimb, asa ca am revenit la Max Factor. Mi-am cumparat fdt Max Factor 3 in 1 face finity, nuanta natural 50. Dupa cateva zile de folosire, am constatat ca nu e ceea ce am eu nevoie…mi-am luat altul de la Vichy.

   Sunt adepta ideii „nu pastra ceea ce nu-ti foloseste”, asa ca m-am gandit sa ofer fondul de ten Max Factor unei domnisoare / doamne, cu tenul deschis.

20160703_152945

Am consumat foarte putin din el, e aproape plin. Daca ai nevoie de el, ti-l ofer cu drag ☺.

 

Gandeste-te inainte sa arunci, poti sa refolosesti?

   In fiecare zi aruncam la gunoi resturi de alimente, fructe, legume,  fara sa ne gandim ca pe unele le-am putea folosi in casa sau ca produsede peeling, masti etc.

  • zatul de cafea : poate fi folosit ca scrub pentru ten si corp; utilizat singur si in combinatie cu zahar brun, miere sau ulei de masline, lasa pielea catifelata si ajuta in lupta contra celulitei. Zatul de cafea mai poate fi folosit ca ingrasamant natural pentru flori.
  • lamaia :  dupa ce obtinem sucul pentru limonada, putem folosi resturile de la lamaie pentru inlaturarea depunerilor de pe bateriile de inox sau chiuvete. Se freaca locul cu depuneri cu lamaie, se lasa sa actioneze 30 min, apoi se clateste cu apa. E un produs de curatat bio, nu ne afecteaza pielea, are miros placut.
  • faina de porumb sau malaiul : in opinia mea, e cel mai bun exfoliant pentru piele; inlatura celulele moarte si catifeleaza pielea.

Paste cu legume, un pranz usor si delicios

   E vara si e cald, e perioada din an in care gasim cele mai multe fructe si legume, pe care le putem folosi in cele mai delicioase retete. Azi va propun o reteta de paste cu legume calite usor; e delicioasa, colorata si se prepara foarte rapid. Avem nevoie de urmatoarele ingrediente (pentru 3 portii):

1 ceapa mare
4, 5 catei de usturoi
2 morcovi
1 ardei capia rosu
1/2 radacina telina potrivita ca marime
1 tija si frunze de telina
2 rosii
1 dovlecel
2 linguri ulei de masline
sare, piper dupa gust

   Legumele se curata de coaja, se spala, apoi se taie; eu le-am taiat fasii subtiri, in stil chinezesc. Incalzim o tigaie, apoi punem uleiul. Cand si uleiul s-a incins, punem la calit legumele, mai putin rosiile si dovlecelul, pe care le vom adauga ulterior. Le lasam la calit 3, 4 minute, la foc mediu, dupa care punem capacul si le lasam inca 3 min la innabusit. Adaugam rosiile taiate marunt si le lasam 5 min cu capacul pus. Adaugam si dovlecelul, sarea (eu folosesc sarea de Himalaya) si pierul dupa gust si mai lasam 2 min la foc mic.

   Separat, se fierb pastele; astazi am folosit paste fusilli tricolore, de la Agnesi,pe care le-am lasat 9 min la fiert, apoi le-am pus sub jet de apa rece.

   Iata ce a iesit:

20160630_145607-1

Deasupra, puteti presara parmezan, patrunjel sau oregano, dupa gust. Pofta buna!

Fiole pentru ten cu acid hialuronic si vit C, de la Floritene

   Nu stiu cum s-au scurs anii atat de repede, incat am trecut de 35; ideea e ca ma simt tot ca la 20. Dar au aparut si nesuferitele de riduri. Tenul meu este foarte deschis la culoare (am si cativa pistrui, care nu ma deranjeaza) si uscat. De cateva luni nu mai stiam ce demachiant si crema sa folosesc, astfel incat sa fiu multumita de aspectul tenului si sa reduc cat de mult ridurile. Mi-am adus aminte ca acum multi ani foloseam fiole pentru ten si par si eram multumita de efectul lor, asa ca mi-am cumparat laptele demachiant si fiolele cu retinol 50+, acid hialuronic si vitamina C, de la Floritene.

20160701_175551-1

20160701_175620-1

Le folosesc cam de o luna si jumatate sideocamdata sunt multumita de ele. Sunt produse elvetiene, de buna calitate, dar acceptabile ca pret. Laptele demachiant, 200ml, costa 56 de lei, iar cutia cu 10 fiole 45 lei. Eu folosesc o fiola de 3ml 4, chiar 5 zile, o aplic seara pe fata, dupa demachiere.