Poduri, punti, conexiuni

    E seara si e liniste. M-am apucat sa fac ordine in fotografiile personale. Am multe, foarte multe, adunate in timp, surprinse in concedii sau zile oarecare, cand mi s-a parut ceva interesant. Click dupa click, am parcurs cateva mii de poze. Amintiri de neuitat. Eu fotografiez orice mi se pare frumos: un rasarit de soare, o floare, o picatura de apa, un curcubeu, o poteca de munte… In multe dintre pozele mele se regasesc poduri. Podurile unesc, stabilesc o legatura, reprezinta o constructie, o lucrare de arta peste un obstacol.

20160204_163307

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

8 Martie, cu flori si mult verde

     Dupa atata frig si ploaie, a venit primavara. Se instaleaza timid, dar sigur. Verdele crud incepe sa ia locul nuantelor de gri.

   8 Martie…zambete, urari, imbratisari si multe, multe flori. Mie imi plac enorm florile, dar nu-mi place sa le tai si sa le pun in buchet.

   Azi am primit si am descoperit si multe flori virtuale, care mi-au inseninat ziua, si m-am gandit sa vi le arat si voua. La unele am ramas fara cuvinte, pentru ca imaginile iti taie respiratia.

IMG-20170310-WA0016

IMG-20170308-WA0057

IMG-20170308-WA0053

IMG-20170308-WA0055

   Sursa fotografiilor este Micky Mouse 😊

   Tot aici am gasit si multe fotografii in care a surprins foarte frumos apusul soarelui, locuri sau peisaje.

IMG-20170308-WA0051

IMG-20170308-WA0024

IMG-20170308-WA0035

IMG-20170308-WA0042   IMG-20170309-WA0009

   Eu le-am admirat pe toate, are muuuulte, si fiecare fotografie spune o poveste.

Inventar

 

    Inventarul se efectueaza, de obicei, la sfarsit de luna, de an sau ori de cate ori situatia o impune. Aceasta activitate necesita timp si atentie. Mi-am propus ca la final de 2016 sa-mi fac si eu inventarul, dar m-am luat cu altele. Acum e sfarsit de ianuarie, asa ca sssshhhh, contorizez.

   Norocul meu este ca  pastrez o ordine desavarsita in depozit. Am rafturi, multe rafturi, nu le-am numarat niciodata, pentru ca nu l-am parcurs pana la final. Stiu insa sigur ca fiecare raft are 12 polite, iar fiecare polita are 30 sau 31 de sertare. Toate egale, sertarele. Din loc in loc, gasesti cate una cu 28 sau 29. Am de numarat treizeci si ceva de rafturi.

   Incep cu inceputul, nu? Primele rafturi, peste 10, sunt atat de colorate, ca un curcubeu. Imi place sa stau in fata lor, sa ma asigur ca nu s-a asezat praful, sa deschid cate un sertar si sa vad ce contine, apoi sa pun totul la loc.

   Am numarat deja 15 rafturi, dar nu sunt obosita. Am gasit in ele atata culoare, atatea zambete, incat m-am incarcat cu energie pentru 10 vieti. Privesc spre celelalte. Din loc in loc, apar sertare gri, iar unele sunt negre. Deschid unul, la intamplare.  Mai bine n-o faceam…imi cade o lacrima, inca una…a fost trista acea zi. Eu inventariez zilele, zilele mele. O data trecute, le impachetez frumos si le asez in sertare. Zilele frumoase au sertare colorate, iar cele triste sunt gri sau negre. Dar toate imi apartin si toate se gasesc in depozit, in zona „amintiri”. Mai deschid cateva, albe, colorate, negre, apoi continui numaratoarea. Ma incearca tot felul de sentimente: bucurie, dor, fericire, tristete, dezamagire. Totusi, ma simt linistita si impacata. Nu lipseste niciun sertar, pentru ca am trait fiecare zi. Am trait-o, nu doar am existat. Cu sau fara reguli. Vesela, rebela, n-am luat in serios toate nimicurile vietii. Fara sa vreau, am gasit o reteta magica. Am preparat-o acum mult timp si am pus-o intr-un loc sigur, in depozit, sa-mi ajunga toata viata.

   Fiecare zi e un cadou de la viata. E impachetata frumos si legata cu funda. Cand incepi ziua, nu stii ce gasesti, ce te asteapta, daca iti place sau nu. Dar depinde foarte mult si de noi daca ziua e una frumoasa sau dimpotriva, una trista. Ei, zilele alea triste, negre, eu am ales sa le presar cu preparatul magic: un zambet, un praf de copilarie, putina iertare, un pic de iubire, o fapta buna, vointa, speranta si incredere. Asa le-am facut suportabile si o sa le fac in continuare. Asa am reusit eu sa adorm impacata in fiecare seara.

   Mi-e somn acum, doar am facut inventarul 😴

Caprioara cu legume la cuptor

   Gatitul se numara printre hobby-urile mele de weekend, pentru ca in timpul saptamanii ma „salveaza” mama. Imi place sa gatesc, dar s-o fac in ritmul meu, nu sa ma grabesc, sa pregatesc toate ingredientele, sa le asez frumos pe blatul din bucatarie. Incerc atat retete traditionale, cat si retete din bucataria internationala. Ador condimentele si aromele care rezulta din imbinarea lor.

   Sambata mi-am propus sa pregatesc caprioara la cuptor. Aveam o bucata de carne de aproximativ 1kg de caprioara. Am inceput prin a elimina pielita transparenta de la suprafata. Intr-un vas am pregatit marinata, in care am lasat carnea la fezandat pana a doua zi: 1/2 lingurita de sare (eu am folosit de Himalaya), piper (atat macinat, cat si boabe), cateva bobite de ienibahar, cimbru, 2 foi de dafin, o crenguta de rozmarin, o lingura de mustar, o ceapa medie taiata julien, zeama de la o jumatate de lamaie, 2 linguri otet balsamic, 3 linguri  ulei de masline. Am asezat carnea in vas, apoi am adaugat 100 ml vin rosu si 200 ml apa. Am lasat-o la frigider pana a doua zi dimineata, aproximativ 20 de ore.

   Duminica am scos carnea din marinata si am impanat-o cu usturoi si bucatele de sunca (am avut de porc vietnamez). Am taiat cuburi mari 1 morcov, 2 cepe, 1 telina medie si le-am asezat intr-un vas de yena. Deasupra am pus carnea. Am mai pus 1 pahar de apa calduta, apoi am dat la cuptor, cu vasul acoperit, cam doua ore.

20170122_122740-1

   Am uitat sa fac poze si dupa ce am scos carnea din cuptor, dar va asigur ca arata foarte bine si, in plus, a fost si foarte gustoasa ;))

Abis

   Cel mai adanc punct de pe Terra este Groapa Marianelor, aflata in Oceanul Pacific; aceasta masoara 11022 m adancime. Cea mai mare prapastie naturala din lume are 120 km diametru, poarta numele de Qattara si se afla in Egipt.

   N-am avut ocazia sa vad niciuna dintre prapastiile amintite, dar am vazut adevarate prapastii create intre oameni, de catre oameni. Oameni care au fost prieteni sau care au avut o relatie, care pana ieri imparteau bucurii si greutati sau care se iubeau. Octavian Paler spunea ca „langa cel mai inalt pisc al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii.” Cum se poate sa lasi in urma ceea ce a fost frumos, sa stergi totul, ca si cand n-a existat? Bine, stiu ca sunt si cazuri in care unul greseste foarte mult si intervine ruptura, incerci sa ierti, dar nu poti sa mai ai incredere; de cele mai multe ori, ia nastere un adevarat razboi, alimentat de ambitie, de orgolii, de nevoia de a demonstra cine e mai bun. Oare nu se poate pune punct in mod civilizat si fiecare sa-si vada de drumul lui? Trebuie sa „lovesti” cu orice ocazie in omul care pana ieri ti-a fost prieten? Ideal ar fi ca, in clipa in care realizezi ca relatia se degradeaza, ca apar fisuri, sa iei masuri pentru a indrepta lucrurile. De ce in teorie e atat de simplu, iar in viata pare greu? De ce avem curaj sa construim giganti, sa strabatem apa si aerul, dar nu avem curaj sa recunoastem ca gresim unii fata de altii?

   Asadar, atentie la primele fisuri. Incercati sa le reparati pana nu se adancesc, pana nu se ajunge la prapastie. Atunci o sa fie mai greu, uneori chiar imposibil.

This or That Book Tag

   Azi e luni…din pacate. Oricat de odihnita, de binedispusa ma trezesc, „motorasele” mele pornesc mai greu lunea. Dupa doua zile de weekend, sa sune ceasul la 6 fix dimineata…… Dar incet, incet imi reiau activitatile. Azi dimineata, dupa cafea, mi-am aruncat un ochi pe WordPress si, ce sa vezi? Am primit o leapsa :)) de la Illusion’s street. Si cum sa nu ma bucur? Asa ca, dau curs invitatiei si raspund intrebarilor:

Preferi cititul in pat sau in alt loc?   Intotdeauna mi-a placut sa citesc stand pe un fotoliu, eventual balansor, indreptat spre o fereastra cu geamuri mari, prin care sa strabata razele soarelui. Sau direct in natura. Cu un pahar de fresh sau de ceai cald, depinde de anotimp.

Personaj principal feminin sau personaj principal masculin?   Inclin spre masculin. A fost un timp in copilarie cand imi doream sa fi fost baiat, imi placea sa joc fotbal si sa ma catar peste tot. Mi se pareau mai cool masinutele si trusele de traforaj decat banalele papusi. Intre timp, lucrurile s-au schimbat, dar mi-a ramas totusi o urma din latura baietoasa.

Gustari dulci sau gustari sarate?   DULCI. Am si eu un viciu, nu? Ciocolata iti da energie, are si lecitina :))

Trilogii sau serii alcatuite din mai multe volume? Prefer trilogiile. Daca dispun de timp si subiectul ma atrage, nu refuz nici o serie compusa din mai multe volume.

Naratiune la persoana I sau la persoana a III-a? Hmmm, aleg naratiune la persoana a III-a.

Librarie sau biblioteca?   Librarie! Foarte rar biblioteca. Librariile nu mai sunt doar librarii, sunt adevarate comunitati culturale, cu muzica in surdina, lansari de carte, atmosfera prietenoasa.

Carți care iti provoacă rasul sau carti care te fac sa plangi?   E prea multa tristete in lume, macar sa citesc ceva care ma face sa zambesc. Totusi, am recitit de curand „Singur pe lume” (nu stiu a cata oara), alaturi de fiul meu, si tot am plans. Prefer cartile care ma relaxeaza si ma motiveaza.

Coperta alba sau coperta neagra?   Neagra (si daca mai e si din piele…). Sau colorata. Mi se pare mai elegant negru decat alb.

Roman psihologic sau roman de actiune? Psihologic. Oricum am „calitatea” de a despica firul in patru si de a analiza tot.

   Cam asta a fost la mine. Acum, la randul meu, va provoc si pe voi, dragii mei: Potecuta, SufletNeinteles, Rhea, Petru , HopeLess, Calatorindspretine si lista ramane deschisa. Astept parerile voastre! Va urez o saptamana usoara!

Ochii spun mereu adevarul

 Printre cateva calitati care intra in „configuratia” mea de baza, s-au strecurat si doua defecte: vorbesc mult (dar nu si prost, cred eu) si analizez oamenii. Prima data cand cunosti o persoana o privesti in ochi, nu? Asa e frumos. Ochii sunt oglinda sufletului. Sunt ca un cip, in care sunt incorporate trasaturile care te definesc.

   Ma simt norocoasa sa am in jurul meu cateva persoane cu care ma inteleg din priviri. Sunt momente cand ne tachinam, sau ne contrazicem, dar, de multe ori, e de ajuns o singura privire care „restabileste pacea”. Uneori sunt trista sau suparata din diverse motive, dar anumiti ochi risipesc norii si imi aduc cel putin un zambet timid pe buze. Fara niciun cuvant. Atunci realizez poate cel mai mult cat conteaza sa am aproape un om atat de frumos. Nu le-am zis niciodata asta, dar sunt sigura ca si ei gandesc la fel.

 Trecerea anilor ne schimba  „exteriorul”, dar ochii, privirea,  raman la fel, nu stiu sa imbatraneasca. Ei raman la fel de sinceri si de luminosi.

Viata, ca o linie

   Liniile sunt de mai multe feluri: drepte, curbe, frante. Asa e si viata, ca o linie, trasata intre doua puncte. Exista credinta ca viata ne e scrisa dinainte. „Destinul este scuza celor slabi si opera celor tari. ” Eu cred ca viata este cel mai frumos cadou pe care il poate face un parinte.

   Fiecare ne dorim sa avem o viata linistita si lipsita de griji, sa avem un job bine platit, sa calatorim. Dar viata nu e mereu dreapta si lina, ea are uneori curbe, alteori se frange prea repede si prea usor. Oricat de greu ar fi si oricate curbe intalnim, trebuie sa urmam firul. Curbele, de multe ori, ne fac mai puternici, mai buni, mai toleranti, mai rabdatori. Trebuie sa invatam cum sa le luam si cum sa iesim din ele cu capul sus. Si trebuie sa transmitem asta mai departe, pentru ca „oamenii care lupta pot pierde. Oamenii care nu lupta au pierdut deja.”